Are loc Alex Băluță în lotul României la EURO 2024? Dar Alex Mitriță? Cea mai mare provocare pentru Edi Iordănescu îl trezește din vis pe Gigi Becali: „Nu vor fi convocați nici la amicalele din martie, șanse spre zero pentru EURO!”. EXCLUSIV

Are loc Alex Băluță în lotul României la EURO 2024? Dar Alex Mitriță? Cea mai mare provocare pentru Edi Iordănescu îl trezește din vis pe Gigi Becali: „Nu vor fi convocați nici la amicalele din martie, șanse spre zero pentru EURO!”. EXCLUSIV
  • Publicat:

Gigi Becali, patronul – antrenor al FCSB, îl consideră pe Alexandru Băluță un „jucător de anvergură”, după cum a declarat la ProSport Live, fără să îl propună direct pe Alex Băluță în lotul României la EURO 2024 dar lăsând evident de înțeles că ar trebui să fie cel puțin în cărți pentru un loc pe lista finală a selecționerului Edward Iordănescu. Ulterior, a declarat că nu ar începe „la națională fără Mitriță… Messi de România!”.

ProSport îți prezintă o analiză în premieră a situației, cu informații în exclusivitate din anturajul echipei naționalei, legată de zona care reprezintă cea mai mare provocare pentru Edi Iordănescu înaintea turneului final din Germania!

Alex Băluță în lotul României la EURO 2024? Dar Mitriță? Posturile lor, între dilemele principale!

Dacă pentru selecționerul Iordănescu există mai multe posturi problematice în alcătuirea lotului pentru EURO, în sensul în care oamenii considerați de bază în preliminarii nu joacă la nivel de club iar nici soluții alternative la nivelul impus de un turneu final nu prea există, când vine vorba de extreme în acest 4-3-3 cu care ne-au obișnuit deja tricolorii, se răstoarnă lucrurile!

La portari, titularul Moldovan e rezervă „absolută” la Atletico Madrid. Fundașul dreapta Rațiu rareori prinde minute la Rayo Vallecano, iar Cristi Manea își intră treptat în ritm la CFR Cluj după o lungă absență din cauza accidentării. Stoperul Drăgușin, rezervă la Tottenham. Plus deja tradiționala problemă a vârfului de atac, unde nivelul lui Alibec urmează să fie retestat la amicalele din această lună ale naționalei, câtă vreme în Qatar, la retrogradare, e greu de evaluat cât și cum e acesta realmente…

Doar că, din fericire, există și două posturi pe care realitatea de azi le transformă în motive de bucurie pentru suporteri și provocări fierbinți pentru selecționer! E vorba de extremă dreapta și extremă stânga. Fix unde evoluează Alex Băluță și Alex Mitriță!

„Cu 20 de jucători de câmp, ai teoretic două variante pe post în lot”

Câteva repere de bază complică și mai mult situația, înaintea oricărei comparații. E vorba de condițiile ferme ale participării României la EURO 2024, impuse de UEFA. Iar Edi Iordănescu trebuie să analizeze și să decidă în limitele lor!

  • România va avea un lot de 23 de jucători, dar din care obligatoriu 3 fotbaliști trebuie să fie portari
  • Mai rămân, așadar, disponibile doar 20 de locuri pentru jucătorii de câmp
  • Pentru 10 jucători de câmp din echipa titularilor poți pregăti doar 10 rezerve. În teorie, maximum un jucător de rezervă per post!
  • Asta înseamnă că la fiecare post, teoretic, poți avea doi jucători. Așadar, doi fundași stânga, două extreme dreapta etc.

Explică sursele ProSport, în exclusivitate, completând acest context:

E clar pentru Edi că esențiali sunt jucătorii care ar putea acoperi mai multe posturi, astfel încât să îți mai eliberezi anumite zone, fără să fii limitat la doar două nume pe post în lotul final. Dar, exceptându-l pe Deian Sorescu, nu prea mai ai variante realiste de tricolori polivalenți. Screciu joacă stoper la club, dar una e cu Botoșani sau Voluntari, alta cu adversari la EURO, dacă ne gândim fie și numai la statura lui Screciu… Poate Drăguș, dacă situația impune doi atacanți într-un joc, să devină vârf. Sau Florin Tănase, polivalent, dar să vedem ce nivel mai are Tănase acum… Oricum, nu excelăm la jokeri de calibru!

Ce concurenți are Alex Băluță pe post?

Revenim la cazul Alex Băluță, în lumina celor de mai sus. Așadar, fotbalistul de 30 de ani de la FCSB care a îmbrăcat tricoul naționalei ultima oară în 2017. Pe postul lui, de extremă dreapta, după cum am văzut, ar fi în lotul României la EURO 2024, în teorie, două poziții. Cine se mai luptă pe acest post?

Dennis Man. Lider în Serie B, poate cel mai bun jucător al Parmei și chiar al ligii secunde din Italia. Un sezon fantastic. În plus, titular în 4 din cele 10 meciuri ale calificării la EURO, marcând și un gol, absent în celelalte din rațiuni medicale.

Olimpiu Moruțan. Pe teren la 9 din cele 10 meciuri ale calificării la EURO 2024, cu două assist-uri în revenirea senzațională pentru 2-2 din Elveția și pentru victoria 1-0 de pe teren propriu cu Elveția! Plus pasă de gol cu Andorra. E om de bază la Ankaragucu, într-un campionat tare, al Turciei, deși echipa e în partea a doua a clasamentului.

Ianis Hagi. Rezervă la club, dar la Deportivo Alaves, în La Liga. Marcatorul golului victoriei și al calificării în 2-1 cu Israel la Budapesta. Gol și două pase de gol în 4-0 cu Andorra. Pe teren în 7 din 10 meciuri ale calificării la EURO 2024.

Lângă aceștia, doi jucători convocați în preliminarii, care sunt legitimați în străinătate. E vorba de Alex Dobre (Famalicao, Portugalia 1) și Andrei Cordea (Al Tai, Arabia Saudită 1). Plus Marius Ștefănescu (Sepsi) și Alex Chipciu (U Cluj) din campionatul intern.

Unde ar fi locul lui Alex Băluță în acest „peisaj”? Să vedem!

Ar fi Băluță, Man, Moruțan și Ianis. Pe două locuri. Cum arată cursa?

Iată cum se raportează situația fotbalistului FCSB la variantele de mai sus pe care le are dispoziție Edi Iordănescu în acest moment, pe baza mai multor criterii validate de sursele noastre:

Randament. Cu 3 goluri și 5 pase de gol în 21 de meciuri de campionat, Băluță e sub forma lui Man, clar. Dennis are 23 de meciuri, dar cu 10 goluri și 5 pase de gol. În Serie B, nu în Superliga. Și asta deși Băluță a jucat și vârf! Randamentul roș-albastrului e apropiat de al lui Moruțan, în Turcia.

Integrare. Băluță n-a mai jucat din 2017 la națională, nu e parte a grupului care a constituit principala forță a calificării la EURO 2024. Cum sunt Man, Moruțan și Ianis. În plus, în martie 2022, la prima acțiune din mandatul Iordănescu, din partea lui Băluță, prin soție, au venit critici publice la obiectivitatea selecției. Cum s-ar integra într-un grup alcătuit din fotbaliști a căror convocare o contesta, raportându-se la numele său?

Experiență. La nivel înalt, cum impune EURO 2024, Băluță are 600 de minute în cupele europene împărțite pe 15 meciuri. Contra unor adversari precum ȚSKA Sofia, RFS Riga, Inter Turku, doar 20 de minute pe teren cu Bordeaux, Copenhaga ori Dinamo Kiev, o singură dublă importantă, cu AC Milan, în toată cariera până la 30 de ani! Man joacă din 2021, constant, în Serie A și apoi Serie B, contra unor adversari de forță în cele mai multe cazuri. Ianis Hagi a evoluat în liga belgiană și a devenit campion al Scoției cu Rangers. Chiar și experiența la națională îi e inferioară lui Băluță: 8 meciuri versus 31 (Hagi), 20 (Man), 14 (Moruțan).

Ritm. În mod cert, om de bază la FCSB, Băluță e la un nivel care îl recomandă în ce privește ritmul de joc, minutele acumulate la club. Dar la fel cum sunt Man și Moruțan. Și, să nu uităm, doar două locuri în lotul României pentru extremă dreapta la EURO 2024, în teorie!

Sursele noastre din anturajul naționalei concluzionează:

Băluță, la acest moment, nu are cum să ocupe unul din cele două locuri de extremă dreapta în lotul României, dacă e să gândim cu doi fotbaliști pe post. Sunt șanse aproape de zero în fața lui Man, Hagi, Moruțan… Dacă ne mai gândim și că Sorescu, la nevoie, poate juca extremă dreapta… E și motivul pentru care nu se va regăsi în lotul pentru amicalele din această lună, cu Irlanda de Nord și Columbia. El poate deveni o soluție viabilă doar în cazul în care apar situații medicale sau neprevăzute, de altă natură, dar asta e realitatea acum!

„Alex Mitriță? Te gândești de două ori. Sportiv? Florinel, Drăguș, Mihăilă și Mitriță. Iar istoricul recent…”

Situația lui Alex Mitriță, extremă stânga, este una parcă „în oglindă”. Pe postul lui evoluează Florinel Coman, unul dintre protagoniștii Superligii și cu contribuție la campania de calificare la EURO 2024, Vali Mihăilă de la Parma, lider în Serie B cu aport considerabil la calificare, Denis Drăguș, fotbalist cu randament excelent în Turcia la Gaziantep, parte a familiei tricolore deja.

Conchid sursele noastre:

Să nu îl uităm pe experimentatul Florin Tănase, dar mai sunt monitorizați și fotbaliști tineri, de perspectivă, precum Rareș Ilie, Alexandru Mățan, Claudiu Petrila, Alexi Pitu, Tavi Popescu… Toți pe acest post de extremă stânga! Dacă te mai gândești și la istoricul recent al lui Mitriță cu naționala, când Edi a renunțat să se mai bazeze pe el după Liga Națiunilor din cauza atitudinii jucătorului, atunci te gândești de două ori. Sportiv, e peste Florinel, Mihăilă sau Drăguș? Că ai doar două locuri disponibile! În grupul calificării nu a fost. Iar să riști să creezi iar probleme în lot…

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist:
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist: "Eu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva". Reacţia…
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
Locul unde au fost înregistrate -10 grade astăzi. România, lovită de un val de aer polar
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mașinile care nu mai trec de RAR! Șoferii sunt obligați. Ce trebuie să facă înainte
Mașinile care nu mai trec de RAR! Șoferii sunt obligați. Ce trebuie să facă înainte
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×